fbpx
  • Amestecuri din plante pentru Herbalsauna

Farmacia naturii ne ofera o paleta foarte larga de plante de unde putem alege in functie de rezultatul pe care vrem sa-l obtinem.

Temperatura din herbal sauna permite eliberarea uleiurilor esentiale continute in plante. In rezervorul special din sauna pot fi introduse amestecuri de diverse plante, cum ar fi: busuioc, eucalipt, lavanda, lippi (iarba dulce), pin, rozmarin, petale de trandafir, salvie, cimbru, musetel si multe alte plante.

Plantele medicinale sunt utilizate pe scara larga in multe boli. De aceea si la noi au devenit tot mai populare odata ce bunicii nostri le-au folosit zi de zi ca medicamente pentru multe boli. Astazi, unele plante sunt folosite atat in medicina alopata cat si in medicina pe baza de plante.

Achizitionarea de plante sau amestecuri pe baza de plante din farmacii si magazine de produse naturale nu mai constituie in ziua de azi o problema, iar pachetele includ descrieri detaliate despre indicatii, contraindicatii, metodele si normele de utilizare.

PLANTE CU EFECT RELAXANT

LAVANDA

În scop medical se utilizeazã florile, care sunt uscate şi folosite apoi la prepararea de infuzii şi capsule, sau pot fi procesate pentru extragerea uleiului esenţial (esenţă de lavandă).
Florile conţin ulei volatil, principalul component fiind linaloolul. Mai conţine alţi alcooli – cum este geraniolul, nerolul, lavandulolul –bornel, tanin, cumarine, principii amare, răşini, pectine.

Produsele fitoterapeutice din levănţică au acţiune:

  • calmantă
  • diureticã
  • coleretică
  • antiseptică
  • cicatrizantă

Uleiul volatil are efectul de a normaliza funcţia cardiacã, moderând excitabilitatea unor receptori interni.

Indicaţii terapeutice
Fitoterapia cu preparate din levãnţicã este indicatã în neurastenie, surmenaj, stãri de iritabilitate, migrene şi alte dureri de cap, depresie, boli de rinichi şi ficat, ameliorează digestia, elimină flatulenţa şi stimulează secreţia biliară. Se consideră că poate fi benefică în unele tipuri de astm. Lavanda se foloseşte în băile terapeutice pentru tratarea problemelor circulatorii; este capabilă să uşureze durerile reumatice, având şi acţiune antipiretică.

În cosmetică
Uleiul de lavandă este recomandat în cazurile de acnee, dermatite şi neurodermatite.

Precauţii şi contraindicaţii
Femeile însărcinate sau care alăptează trebuie să evite lavanda, deşi multe moaşe o recomandă în timpul travaliului.
Uleiul esenţial nu trebuie ingerat, deşi poate fi aplicat pe piele în cantităţi mici, pentru calmarea imediată a arsurilor uşoare

IASOMIA

Provine din India, unde este denumită „regina florilor” şi este considerată nu doar o plantă decorativă, ci şi un leac împotriva stresului şi a altor tulburări nervoase.

În scop terapeutic a fost folosită încă din cele mai vechi timpuri pentru calmarea sistemului nervos şi îmbunătăţirea circulaţiei, iar în scop afrodisiac a fost utilizată pentru stimularea impulsurilor sexuale masculine dar şi feminine, fiind adăugată în băile generale sau sub formă de ulei de masaj pentru destinderea muşchilor contractaţi şi calmarea durerilor musculare.

Florile iasomiei conţin ulei eteric, acetat benzilic, alcool benzilic, linalcool, indol şi iasmon. Acestea au acţiune relaxantă, efect decontracturant, antiseptic, afrodisiac etc.

Preparatele pe bază de iasomie se recomandă în tratarea depresilor, neurasteniilor, migrenelor, tulburărilor circulatorii, oboselii musculare, reumatismelor articulare, tulburărilor sexuale, frigidităţii, tusei spastice, contracturilor musculare etc.

În teoretie, nefiind efectuate încă studii amănunţite, ceaiul de iasomie ar putea reduce nivelul colesterolului şi ar putea duce la evitarea unor eventuale complicaţii pentru persoanele care urmează un regim alimentar gras.

Ceaiul de iasomie este bogat în antioxidanţi şi ar putea încetini dezvoltarea numărului de celule canceroase din corpul omenesc, în această zonă derulându-se în continuare cercetări pentru a descoperi în ce măsură planta ar putea fi utilizată pentru a vindeca cancerul.

Iasomia – În cosmetică
La nivelul pielii poate fi folosit ceaiul, deşi mai potrivit ar fi uleiul de iasomie, persoanele cu ten gras ori cu tendinţă de îngrăşare putând utiliza acest ceai în cosmetică deoarece joacă un rol semnificativ în reglarea sebumului.

Iasomia – Precauţii şi contraidicaţii
Ceaiul de iasomie nu trebuie băut pe stomacul gol, în caz contrar putându-vă aştepta la aciditate la stomac. De asemenea, e bine să nu consumaţi acest ceai înainte de culcare, în funcţie de organismul fiecăruia putând produce insomnie.
Perioada sarcinii este una sensibilă pentru femei astfel încât în lunile de sarcină consumul ceaiului de iasomie ar trebui evitat sau, dacă nu este posibil, să fie facut cu moderaţie pentru a nu afecta evoluţia naturală a fătului prin dezvoltarea unor anomalii. De asemenea, trebuie evitat şi în perioada în care mama alăptează..
Consumul excesiv prin depăşirea dozei recomandate poate avea efecte adverse asupra organismului, care ajunge să reacţioneze invers faţă de beneficiile de bază ale ceaiului: somnolenţă, moleşeală, dureri abdominale, chiar disfuncţii renale şi scăderea imunităţii.
Ceaiul de iasomie nu va fi consumat de persoanele care suferă de boli precum ulcer gastric, ulcer duodenal sau hiperaciditate gastrică.

MUȘEȚEL

Florile pot fi folosite în stare proaspătă, dar compuşii activi îşi păstrează calităţile timp de un an, dacă sunt uscate într-un loc întunecos şi uscat. Muşeţelul se utilizeazã în special la prepararea de infuzii şi extracte.

Florile conţin matricarina şi matricina, un mare numãr de flavonoizi, glucozide şi, nu în ultimul rând, fitosteroli şi acizi graşi. Uleiul volatil obţinut din flori prezintã un conţinut ridicat de camazulenã şi bisabolol.

Indicaţii terapeutice
Muşeţelul este foarte apreciat pentru o întreagã serie de proprietãţi terapeutice, cum ar fi: acţiunea antispasticã, antiinflamatorie, carminativã, antialergicã, epitelizantã etc. Datele ştiinţifice aratã faptul cã bisabololul poate inhiba dezvoltarea ulcerului de stres. Mai mult decât atât, muşeţelul are şi o acţiune cicatrizantã. Un alt beneficiu este acela de inactivare a toxinelor bacteriene, în special a stafilococilor şi streptococilor. Pe lista efectelor benefice ale muşeţelului trebuie adãugatã şi acţiunea sa imunostimulatoare.

Muşeţelul este utilizat de mult timp pentru tratarea problemelor digestive, cum ar fi digestia leneşă, balonarea şi flatulenţa.
Studii efectuate recent au demonstrat proprietatea uleiului esenţial de a calma inflamaţiile; în acelaşi timp, el are efect antidiuretic şi sedativ. Datorită efectelor sale calmante, este adesea inclus în preparatele aplicate extern, pentru tratarea afecţiunilor pielii care produc mâncărimi puternice, cum este, de exemplu eczema.

Uleiul esenţial se regăseşte adesea în lista de componente a medicamentelor destinate tratării iritaţiilor ochilor, inflamaţiei gâtului, rinitelor şi sinuzitelor. Specialiştii în medicina plantelor recomandă muşeţelul pentru combaterea insomniei, tratarea hemoroizilor şi a durerilor menstruale, datorită efectului său calmant.
Infuzia este indicatã în: gastrite, ulcer gastric şi duodenal, diaree, colite, enterocolite, recto-colite, infecţii urinare, acnee, pentru stimularea funcţiei hepatice, a apetitului, pentru reducerea durerilor abdominale de naturã spasticã, pentru durerile premenstruale, pentru prevenirea gripei şi guturaiului etc.
Pentru uz extern, este recomandatã utilizarea de comprese îmbibate într-o infuzie concentratã, aplicate pe zonele afectate. Compresele cu muşeţel sunt recomandate în: ulcere varicoase, hemoroizi externi, conjunctivite, eritemele fesiere simple ale sugarilor şi copiilor mici.

Muşeţel – În cosmetică
Extractul de muşeţel este un adjudvant în tratamentul inflamaţiilor şi al iritaţiilor produse de acnee pe faţă şi corp. Alături de o bună îngrijire a pielii şi alte tratamente prescrise de dermatolog, extractul de muşeţel vă poate fi de mare ajutor în vindecarea şi prevenirea acneei.

Muşeţel – Precauţii şi contraindicaţii
Muşeţelul nu ar trebui administrat în timpul sarcinii deoarece există riscul să afecteze fătul. De asemenea, nu se recomandă folosirea muşeţelului în perioada lactaţiei.
A nu se folosi planta dacă suferiţi de astm sau dacă sunteţi alergici la plante precum gălbenelele şi arnica, deoarece muşeţelul vă poate provoca reacţii adverse.

VALERIANA

În scop medicinal se recolteaza rizomii, stolonii tulpinile târâtoare şi rădăcinile. Rãdãcina conţine ulei volatil, acid cafeic, acid clorogenic, substanţe terpenoide, sescviterpene, acid salicilic, glucide, flavonoizi, taninuri, rãşini, cumarine şi multe altele.
Principiile active din rãdãcina de valeriană au proprietãţi sedative asupra sistemului nervos şi cardiac, dar şi acţiune antispasticã.

Valeriana – Indicaţii terapeutice
Preparatele din rãdãcinã de valerianã sunt folosite încã din antichitate ca sedativ. Ele sunt recomandate în nevroze, palpitaţii, colici stomacale de naturã nervoasã, insomnii, tulburãri de menopauzã.

Valeriana – Precauţii şi contraindicaţii
Administratã ca tranchilizant, valeriana nu pare sã prezinte efecte toxice adverse, motiv pentru care poate fi administratã chiar şi copiilor. Se cunosc totuşi cazuri de intoxicaţie voluntarã sau accidentalã prin administrarea în doze excesive. Nu este recomandatã utilizarea pe duratã nelimitatã.

HAMEIUL

În scopuri medicinale se folosesc perii glandulari, ce sunt recoltaţi de pe conurile femele. Acestea se consuma dupã ce au fost uscate, iar conurile au un gust uşor amar şi aromat. Cel mai adesea sunt utilizate la fabricarea berii, dar pot fi utilizate şi la prepararea de infuzii, pulberi, tincturi şi extracte de uz medicinal. În balneoterapie, ele sunt foarteapreciate pentru proprietăţile lor calmante.
Atunci când este folosit în scop medicinal conţine ulei volatil (mircen, farnesencariofilen, monoterpene), rãşini, principii amare, colinã, trimetilaminã şi asparaginã. Cele mai reprezentative substanţe pe care le regãsim sunt humulona şi lupulona, dar mai sunt prezente şi substanţe cu efect estrogenic.
Prin substanţele active din componenţa lor, preparatele din conuri de hamei au o acţiune uşor sedativã, antibacterianã, antispasticã, tonicã amarã şi anafrodisiacã.
Fitoterapia cu preparate din hamei este recomandatã în tratarea insomniilor şi a tulburãrilor gastrice de naturã nervoasã.

Administrare:
Pentru tratarea problemelor nervoase: Infuzie – puneţi 10 g de conuri de hamei la 1 I de apă clocotită. Infuzaţi timp de 10 minute. Preparaţi în modul descris anterior şi adăugaţi 1 I în apa de baie caldă. Staţi în baie sau în Herbalsauna timp de 20 de minute.

Precauţii şi contraindicaţii
S-a semnalat faptul cã, în timpul recoltãrii hameiului, la unii culegãtori pot sã aparã semne de iritaţie pe mâini, pe faţã, la ochi, însoţite de vãrsãturi şi febrã. Humulona şi lupulona, pot avea efecte adverse toxice.
Hameiul nu este recomandat persoanelor cu tendinţe depresive şi nici în sarcină, deoarece poate produce contracţii ale uterului. Femeile care alăptează sunt sfătuite sâ consume preparate din hamei în cantităţi mici.

TEIUL

De la tei se folosesc în scop medicinal florile şi frunzuliţele alungite de culoare galben-verzui, numite bractee, cât şi scoarţa, care este măcinată şi administrată sub formă de pulbere ca atare sau în compoziţia unor unguente menite să amelioreze leziunile de la nivelul pielii.
Florile şi mai ales bracteele conţin substanţe mucilaginoase, cum ar fi farnesol, flavonoizi, taninuri, vitamine, substanţe triterpenice şi chiar zaharozã, iar scoarţa este bogată în polifenoli şi heterozide cumarinice.

Principiile active din flori şi bractee fluidificã secreţiile din cãile respiratorii, înmoaie ţesuturile, reduc stãrile de inflamaţie şi diminueazã tusea, intensificã transpiraţia şi au o acţiune antiviralã. Farnesolul conferã preparatelor din flori de tei proprietţi uşor sedative, iar flavonoizii produc efecte spasmolitice şi diuretice.
Infuziile din flori de tei sunt recomandate în primul rând în rãceli, stãri gripale, bronşite şi în general în tratarea infecţiilor cãilor respiratorii. S-au efectuat studii, în urma cãrora au rezultat descoperiri interesante în legãturã cu utilizarea infuziei de tei în pediatrie. Administrarea ceaiului la copiii care suferã de gripã şi rãcealã s-a dovedit a fi mai eficientã decât tratamentul cu substanţe de sintezã.
Preparatele fitoterapeutice din flori de tei sunt foarte eficiente în insomnii, stãri de tensiune psihicã şi tulburãrile cardiace pe fond nervos.

Administrare:
În stãrile de nervozitate, insomnii etc., pe lângã infuzia din flori de tei, se pot face bãi generale sau şedinţe de saună umedă Herbalsauna cu amestecuri de ceai fitobalneologic calmant, în compoziţia cãruia adăugăm, pe lângã flori de tei, sulfina şi rãdãcina de valerianã.

În uz extern se foloseşte în laringite, rinofaringite, amigdalite, stomatite sub formă de gargară, inhalaţii şi proceduri de saună umedă.

PLANTE CU EFECT STIMULATOR

EUCALIPTUL

Frunzele sunt bogate în flavonoide liposolubile, taninuri, rezine, cumarine, ceară, piperitonă şi, mai ales, ulei eteric aromatic, cu aromă puternică, foarte plăcută.
Uleiul brut se obţine prin distilare cu vapori de apă, din frunzele proaspete sau semi deshidratate.

Frunzele de eucalipt au efecte antiseptice, bactericide, antifungice, antivirale, antifebrile, expectorante, sudorifice, astringente, hemostatice, cicatrizante, emoliente, antiastmatice, digestive, aperitive, antinevralgice, antireumatice şi antisalmonelice.
Foarte multe medicamente utilizează eucaliptul în tratarea bolilor respiratorii, bronșite, tuse convulsivă, pleurezie, dar şi în gripă, răceli şi sinuzită. Poate fi găsit în siropuri, pastile, uleiuri de masaj şi uleiuri volatile.

În afecţiunile sistemului nervos, eucaliptul are efecte calmante asupra stărilor emoţionale intense şi îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare. Are efecte înviorătoare asupra corpului în stări de oboseală, migrene, dureri de cap sau astenie. Pune uleiul în baie, saună, candelă sau masează zona frunţii şi a tâmplelor.
Poate fi utilizat pentru a tratata cistita prin folosirea băilor în care ai pus 2-3 picături de ulei de eucalipt.

Pe piele, uleiul de eucalipt este folosit pentru a trata artrita, furunculele şi rănile, iar combinat cu lămâia, ţine căpuşele la distanţă.

Precauţii şi contraindicaţii
A nu se utiliza împreună cu medicamente hipoglicemiante.
Uleiul esenţial poate provoca insuficienţe renale dacă este administrat intern. De asemenea, cinoeolul din ulei le poate provoca copiilor convulsii.
Eucaliptul este contraindicat copiilor sub 3 ani, gravidelor şi femeilor care alăptează, sau persoanelor cu afecţiuni digestive sau hepatice.

ROZMARINUL

În scop medical se utilizează partea aeriană a plantei. Rozmarinul conţine un ulei volatil, bogat în borneol, camfor, eucaliptol, flavonoizi, acid rozmarinic, principii amare, rozmaricinã şi substanţe di- şi triterpenice.
Produsele din rozmarin stimuleazã secreţia sucurilor gastrice, au proprietãţi coleretice, colagoge, antiseptice şi diuretice. Uleiul volatil stimuleazã activitatea psihicã şi îmbunãtãţeşte oxigenarea creierului.
Preparatele din rozmarin sunt recomandate în afecţiunile cãilor biliare şi hepatice, în anorexie, afecţiuni ale stomacului, rinitã cronicã. Uleiul volatil se recomandã în stãrile de debilitate fizicã, astenie şi în convalesceţã.

Administrare:
Efectul tonifiant se obţine prin efectuarea unor bãi în care s-a adãugat ceai sau extract de rozmarin. Aceste bãi se fac în cursul dimineţii.

În cosmetică
De asemenea, preparatele pe bază de rozmarin sunt frecvent folosite în combaterea celulitei.

Precauţii şi contraindicaţii
Depãşirea dozei terapeutice poate duce la apariţia convulsiilor, de aceea utilizarea uleiului volatil trebuie fãcutã cu maximã atenţie, sub îndrumarea medicului.

FENICULUL

În scop medical se utilizează seminţele, care se recoltează toamna, când se îngălbenesc şi se folosesc întregi sau se extrage din ele un ulei esenţial.
Uleiul esenţial alcătuieşte până la 6% din seminţe şi conţine în principal anetol, plus estragol şi fenconă. Seminţele conţin fitosteroli, flavonoide şi cumarine.
De asemenea, în seminţe se găsesc vitamine A, B, C, săruri minerale de fosfor, potasiu, sodiu, fier , uleiuri volatile ,anetol, fenconă, camfen, limonen, felandren, fitosteroli, triterpene, tocoferoli, cumarine, furano-cumarine, acid clorogenic, glucide, pectide etc .

Seminţele de fenicul au efect antiseptic, antispastic, carminativ, stomahic, calmant gastric, laxativ, diuretic galactogen ( stimulează secreţia lactată la mamele care alăptează), tonic, vermifug, antiparazitar, sedativ nervos, având efect calmant, conferă o stare de mulţumire, eficient în stări de nervozitate, iritabilitate, efect afrodisiac, antiemetic, antivomitiv). Preparatele pe bază de fenicul sunt asministrate în caz de: sindroame dispeptice, atonie digestivă, balonare, digestie lentă, constipaţie, colici abdominale la sugari, colită, enterocolită, insuficienta dezvoltare a sânilor şi alte caractere feminine, tulburări de ciclu menstrual, tulburări de menopauză, stimularea secreţiei lactate la mamele care alaptează si/sau care prezintă agalactie, insomnie.

Feniculul este utilizat şi pentru calmarea inflamaţiilor (în spălături oculare) şi ale gâtului. Este de asemenea expectorant şi, datorită efectelor sale antispastice, poate fi utilizat în tratamentul tusei.
Uleiul esenţial de fenicul este folosit sub formă de aromoterapie.

Fenicul – Precauţii şi contraindicaţii
Femeile care suferă de cancer uterin sau mamar nu trebuie să utilizeze feniculul. De asemenea, persoanele alergice la morcovi sau ţelină pot avea reacţii alergice şi la fenicul.
Feniculul poate produce greaţă şi vărsături, lichid în pleură şi poate genera sensibilitate faţă de razele solare, poate induce menstre la femeile aflate la menopauză, iar femeile însărcinate sau care alăptează nu trebuie să consume cantităţi mai mari decât cele care se găsesc de obicei în alimente.

PINUL

În scopuri medicinale se folosesc conurile, răşina şi acele. Mugurii se culeg primăvara şi din ei se extrage uleiul esenţial sau pot fi uscaţi. Acele sunt sursa de uleiuri esenţiale utilizate în dezinfectanţi. Răşina, care se recoltează din crestăturile făcute în trunchi, se distilează şi este sursa uleiului de terebentină pentru unguente şi linimente.

Pinul deţine uleiuri volatile (pinen, limonen, beta felandren, silvestren, delta caren), răşini, principii amare, acetone, alcooli, pinipicrozida, pinitol, coniferozida, aldehida anisica, caproica, acetat de bornil, taninuri, fitoncide, substante antibiotice, vitamina C, bioflavonoizi.

Copacul este recunoscut pentru proprietăţile sale de dezinfectant bronşic, descongestionant, antiseptic, diuretic, antireumatic, antiiflamator, antimicrobian, expectorant, sedativ, calmant etc.

Pinul este recomandat ca tratament în caz de infecţii respiratorii acute, infecţii urinare, candidoză, răceală sau nas înfundat.

Administrare:

  • ulei volatil (folosit în aromoterapie)

Precauţii şi contraindicaţii
Până în prezent, nu s-au descoperit efecte negative în tratamentele cu muguri de pin. Nu administraţi intern uleiul esenţial fără avizul medicului. Nu folosiţi extern pinul dacă sunteţi predispuşi la alergii

SALVIA

În scop terapeutic, de la salvie se utilizeazã frunzele şi părţile aeriene înflorite.
Frunzele de salvie conţin un ulei volatil bogat în substanţe terpenice, tuionã, tuiol, salven, sabinol. Frunzele mai conţin taninuri, principii amare, vitamina B1, C, săruri de potasiu, glicozide, polifenoli şi rãşini.

Salvia se remarcã prin multiple efecte benefice, dar probabil cea mai notabilã dintre ele este aceea de a diminua transpiraţia (efect antisudorific pronunţat).
Preparatele din salvie diminueazã procesele fermentative din intestin şi favorizeazã eliminarea gazelor, stimuleazã secreţia de bilã a ficatului, au un uşor efect hipoglicemiant, acţiune antispasticã, astringentã şi antisepticã, bacteriostaticã. Se mai menţioneazã şi un efect calmant asupra sistemului nervos.
Produsele din frunze de salvie sunt folosite pentru combaterea transpiraţiei excesive în diverse stãri, cum ar fi distoniile neurovegetative şi menopauza. De asemenea, preparatele din salvie sunt benefice în stãrile de meteorism abdominal, în dischineziile biliare, ca adjuvant în tratarea diabetului zaharat, în unele dureri abdominale, în inflamaţiile mucoaselor (stomatite, gingivite, faringite, amigdalite) şi ale pielii sau în acnee.

Precauţii şi contraindicaţii
Nu se administreazã la femeile care alãpteazã, deoarece poate diminua secreţia lactatã.

CIMBRU

De la cimbru utilizăm frunzele şi peţiolele florilor, care se recoltează la începutul sezonului de înflorire şi se usucă cu grijă, într-un loc ferit de razele soarelui.

Cimbrul uscat se foloseşte la prepararea de infuzii, pulberi pentru capsule şi produse farmaceutice ca siropurile de tuse. Din ele se poate extrage şi un ulei esenţial, care intră în compoziţia unor creme şi unguente antiseptice. O plantă înrudită, cimbrul spaniol, este folosită şi ea pentru calităţile antiseptice ale uleiului esenţial.
Printre compuşii activi din cimbru se numără: uleiurile volatile (carvacol, linalol, pinen, borneol, timol), taninurile, substanţele amare, sărurile minerale, mucilagiile

Cimbrul este un antiseptic intestinal, stomahic, carminativ, coleretic, colagog, expectorant; calmant al tusei, diuretic, analgezic, tonic capilar, vermifug.

Preparatele pe bază de cimbru sunt recomandate în caz de : dispepsii, dischinezii biliare, viermi intestinali,plagi, reumatism, gută, seboree. De asemenea, planta ajută la ameliorarea problemelor digestive precum aerofagia, eructaţia persistentă, flatulenţa, digestia leneşă şi fluxul biliar sărac, precum şi la calmarea tusei, guturaiului şi astmului.
Studiile au demonstrat că uleiul esenţial de cimbru este antiseptic, de aceea este administrat adesea pentru tăieturi minore şi răni, ca şi pentru muşcăturile şi înţepăturile de insecte. Planta este recomandată uneori în tratamentul afecţiunilor gingivale.

Cimbru – Precauţii şi contraindicaţii
Până acum, cimbrul nu a prezentat efecte adverse, dar utilizarea excesivă nu este recomandată.
În sarcină şi alăptare este recomandat un consum moderat de cimbru.
Uleiul esenţial trebuie folosit doar sub supraveghere medicală.

BUSUIOCUL

Părţile utilizate în scop terapeutic sunt tulpinile, florile şi frunzele, din care se prepară infuzii, decocturi, tincturi şi diferite unguente cu efecte benefice asupra sănătăţii.
Uleiul volatil este bogat în linalol, eucaliptol, eugenol, estragol, camfor, anetol. De asemenea, acesta mai conţine şi saponozide triterpenice, iar seminţele conţin mucilagii.

Busuiocul este utilizat în fitoterapie pentru efectele sale antiseptice, carminative, antiemetice, diuretice, antiinflamatoare, antifungice şi febrifuge.
Preparatele fitoterapeutice din busuioc sunt utilizate în afecţiuni digestive, colici intestinale, meteorism abdominal, diaree, colitã, în infecţii ale cãilor respiratorii, poftã de mâncare scăzutã, anorexie şi gripă.

În cosmetică
Pentru uz extern, se pot face băi cu aburi sau proceduri de Herbalsauna în care se adaugă amestecuri din infuzii concentrate de busuioc pentru tratarea tenurilor sensibile, acneice.

Precauţii şi contraindicaţii
Femeile însărcinate sau care alăptează trebuie să evite dozele medicinale de busuioc.
Busuiocul nu trebuie administrat bebeluşilor şi copiilor mici.
Nu consumaţi doze medicinale de busuioc pe termen lung

MENTA

Proaspete sau uscate, frunzele se folosesc la infuzii. Uleiul esenţial se aplică extern. Frunzele conţin o cantitate mare de uleiuri volatile, substanţe polifenolice, taninuri, flavonoizi şi principii amare. Uleiul volatil este compus din mentol, mentonã, mentofuran, carvacrol, timol. Datoritã conţinutului sãu bogat în uleiuri volatile, uleiul de mentă este utilizat nu doar ca medicament, ci şi ca substanţă aromatizantă în industria cosmeticã şi cea alimentarã.

Mentolul produce o uşoarã anestezie a mucoasei gastrice, motiv pentru care preparatele din mentã au acţiune antiemeticã. Menta stimuleazã secreţia şi eliminarea bilei datoritã prezenţei compuşilor flavonoizi. Aceasta mai are proprietãţi antifermentative, dezinfectante – datorate în principal taninurilor – precum şi proprietãţi spasmolitice. Aplicat local, mentolul are efect antiseptic, analgezic şi decongestionant al cãilor respiratorii. Existã anumite studii care aratã cã mentolul are proprietãţi anticancerigene.

Preparatele medicinale din mentã sunt utilizate în tratarea mai multor boli, dintre care enumerăm boala diareicã, bolile vezicii biliare, pentru combaterea greţurilor sau colicilori inclusiv în cazul colonului iritabil. În soluţie diluatã, mentolul poate fi administrat ca antiseptic, analgezic şi decongenstionant în afecţiunile inflamatorii ale nasului, sinusurilor şi cãilor respiratorii.

Pe plan extern, ajută la calmarea iritaţiilor pielii şi a muşcăturilor de insecte. În inhalaţii, este utilizat în tratarea răcelilor şi a gripei.

Menta – Precauţii şi contraindicaţii
Utilizarea frunzelor, proaspete sau uscate, nu prezintă nici un risc. Totuşi, uleiul esenţial trebuie administrat intern doar sub supraveghere medicală.
Uleiul esenţial este contraindicat copiilor mici şi poate exacerba problemele de reflux gastric.
Uleiul şi preparatele de uz extern derivate din mentã nu se aplicã în zona ochilor, deoarece pot duce la fenomene iritativeale mucoasei oculare. Uleiul volatil se va utiliza cu prudenţã, deoarece supradozarea poate duce la apariţia unor fenomene nedorite ca greaţa, vãrsãturi sau alte fenomene toxice.
Ceaiul de mentã nu este indicat în doze mari în ulcerul gastric sauduodenal. Ceaiul nu se va folosi permanent sau pe perioade îndelungate, deoarece produce obişnuinţã.
Nu se recomandă în sarcină şi alăptare.

IEDERA

În scop medicinal se folosesc frunzele verzi de pe lăstarii tineri, şi rareori mugurii.
Iedera are un conţinut bogat de saponine, tanini, glicozizi, flavonozide, steroli, minerale şi acizi organici. Are efect antimicotic, expectorant, cicatrizant, antiparazitar, antireumatic, antibiotic, antispastic, vasodilatator, antidiareic, febrifug şi analgezic.

Preparatele fitoterapeutice pe bază de iederă sub formă de infuzie sau decoct sunt recomandate în boli reumatice, afecţiuni nevralgice (nevralgia sciatica, nevralgia cervico-brahială, intercostală, nevralgia de trigemen), migrena, bronşite, tuse spastică, tulburări menstruale.

Sub formă de infuzie, decoct, spălături, proceduri de Herbalsauna şi băi locale, compresă sau cataplasmă, iedera are efecte benefice în ceea ce priveşte reducerea celulitei, în micoze, veruci, luxaţii, arsuri şi insolaţii.

Precauţii şi contraindicaţii
Nu este recomandat să se depaşească doza maxim admisă, având acţiune emeto-cataractică, poate duce la intoxicaţii, în special la copii.
Planta este toxică, iar consumul ei se recomandă doar sub recomandarea medicului. De asemenea, contactul cu frunzele determină alergie sau iritaţii, iar consumul fructelor provoacă vărsături, tremurături, migrene sau diaree.

BUSUIOCUL CERBILOR

Busuiocul cerbilor, Mentha pulegium, este o plantă erbacee din familia Lamiaceae. Este una dintre plantele fitoterapeutice utilizate încă din trecut pentru calitățile terapeutice și curative.
Frunzele conțin uleiuri volatile care emană o mireasmă mentolată, proaspătă, odată ce sunt sfărâmate. În scop medicinal se folosesc frunzele și florile, care se recoltează atunci când jumătate din flori sunt înflorite. Planta este foarte bogată în uleiuri volatile (pulegona, mentona, piperitona) și tanin.
Busuiocul cerbilor are efect carminativ, diaforetic, emenagog (stimulează menstruația), ușor sedativ.

Planta poate fi folosit ca insecticid și se utilizează și în aromoterapie.

Contraindicații:
Femeile însărcinate nu trebuie să folosească această plantă (în trecut era folosit uleiul volatil de către femei pentru a provoca avortul).
uleiul volatil din componența plantei este foarte toxic, de aceea trebuie respectate indicațiile și dozele, alfel există riscuri de intoxicație sau chiar moarte.

FRUNZELE DE DAFIN

Frunzele de dafin, cunoscute și sub numele de laur, au o serie de efecte terapeutice pentru sistemul digestiv, pentru aparatul respirator, pentru sănătatea inimii, dar pot fi folosite totodată și pentru ameliorarea durerilor menstruale, pentru menținerea sănătății părului sau pentru ținerea la distanță a insectelor.

Ameliorează afecțiunile respiratorii – uleiul esențial de dafin, aplicat direct pe zona pieptului, poate reduce simptomele afecțiunilor aparatului respirator. Se recomandă lăsarea uleiului peste noapte, pentru ca acesta să acționeze în continuare. Inhalarea vaporilor acestui ulei stimulează expectorația, ameliorând astfel tusea și accelerând procesul de vindecare.

Reduce anxietatea – linalolul este un ingredient activ care se regăsește în frunzele de dafin și care poate reduce nivelul hormonului stresului din organism, mai ales atunci când este folosit sub formă de aromaterapie.

Contraindicații consum frunze de dafin
În cantități reduse, frunzele de dafin nu reprezintă, în general, niciun pericol pentru sănătate. Dacă e folosit în scopuri medicale, dafinul ar trebui consumat sub formă de ceai.
În timpul sarcinii și alăptării este contraindicată folosirea dafinului în scopuri medicinale.

VETRICEA

Ceaiul de vetrice era un produs indispensabil în casele popoarelor europene și este încă utilizat ca antihelmintic și în tratamentul de vânătăi externe și cel a inflamațiilor.
Inflorescențele și părțile florale cu frunze și ramuri conțin 0,2-0,6% ulei volatil format din tanacetona sau β-tuionă, cineol, 1-camfen, borneol, camfor etc.; substanțe amare cu structură lactonică , eteri enolici, flavonoizi derivați ai luteolinei, gumirezine, tanoizi, acid malic, tartric, acid tanacetumolic, vitamina B1.
Substanțele active conferă plantei acțiune antihelmintică, hipotensivă, antiinflamatoare, antispasmotică, stimulentă și tonică.

Indicații terapeutice
Uz intern: – afecțiuni renale, ascaridoze, avort, boli de stomac, amenoree ;
Uz extern: – mătreață, viermi intestinali, luxații și entorse, reumatism, tratarea bubelor.

Modalități de folosire

Infuzie combinată
Sub formă de băi fierbinți este extrem de utilă pentru combaterea cistitelor cu simptome acute, cum ar fi: micțiuni frecvente, dureri puternice la urinare, incapacitate de control a urinării, senzație de durere la nivelul bazinului.
În apa fierbinte de baie sau in sauna umedă Herbalsauna se pune infuzie combinată de vetrice, care are puternice efecte antiinfecțioase, antiinflamatoare și antibiotice. Baia va dura 20-30 de minute, după care se va șterge foarte rapid pielea, pacientul se va îmbrăca bine și va sta măcar o oră la căldură.

Precauții și contraindicații la tratamentul cu vetrice
Această plantă este contraindicată femeilor însărcinate, femeilor care alăptează și copiilor sub 12 ani.
Uleiul volatil are un puternic efect iritant gastrointestinal și renal și toxic pentru sistemul nervos central, așa că se recomandă respecatarea cu strictețe a dozelor.
În doze de peste 6 g administrate zilnic, vetricea poate provoca tremurături, greață, vărsături.
În doze de peste 20 g plantă sau a 3 ml ulei volatil apar colici puternice abdominale, vomă, convulsii puternice epileptiforme, tulburări respiratorii până la paralizia centrilor respiratori, puls slab și frecvent, colaps, moartea survenind de la câteva zeci de minute până la 2-3 ore în funcție de cantitatea ingerată.
Vetricea interacționează cu alcoolul accentuând starea de somnolență și de amețeală provocate de acesta, așa că nu este indicat consumul simultan de vetrice și de alcool!

PLANTE TONICE

FRUNZE DE COACĂZE NEGRE

Pentru uz fitoterapeutic se culeg nu numai fructele, ci şi frunzele, din care se prepară infuzie, dar şi decoct, tinctură şi extract fluid.
Substanţe active importante prezente în fructele şi frunzele de coacăz: vitamina C – în cantitate foarte mare, proteine, acizi organici, săruri minerale (calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu), vitamine (B1, B2, si B6), flavonoizi, pectine, taninuri, ulei esenţial, pectină şi emulsină.

Coacăzele au proprietăţi depurative, sudorifice, stomahice, antireumatice, antiinfecţioase şi cicatrizante.

Infuzia din frunze de coacăz este benefică în simptomele premenstruale, edeme, migrene, tuse convulsivă, gută, boli reumatice, boli cardiovasculare şi febră, iar sub formă de comprese aplicate local pot trata cu succes înţepăturile de insecte, plăgile şi fisurile cutanate.

URIZCA

De la urzicã se utilizeazã frunzele recoltate cu mâna protejatã cu mãnuşi. Este foarte important ca ele sã fie culese de la plantele foarte tinere. Urzica este o plantã bogatã în substanţe proteice şi glucidice, steroli, ulei volatil, acid acetic, acid formic, vitaminele A, B2, C şi K, sãruri minerale. De asemenea, urzicile conţin histaminã, urme de acid formic şi o toxinã încã incomplet identificatã despre care se ştie totuşi cã este rãspunzãtoare pentru efectul urticant la nivelul pielii.

Urzica are valoroase proprietãţi diuretice. Extractele de urzicã favorizeazã transferul acidului uric din ţesuturi în circulaţia sanguinã şi cresc şansele de eliminare a acidului uric prin urinã.
Existã studii care sugereazã faptul cã extractele din frunze de urzicã au proprietãţi antialergice. În medicina tradiţionalã se considera cã urzica are proprietãţi hemostatice, astringente, antidiareice, antiinflamatoare, cicatrizante, hipoglicemiante, antianemice şi remineralizante.
Efectele benefice îşi gãsesc aplicaţia terapeuticã în afecţiunile metabolice, afecţiunile reumatismale, în special guta, precum şi în unele cazuri de litiazã renalã.

Studiile ştiinţifice aratã cã extractele din rãdãcinã de urzicã au efecte favorabile în hipertrofia benignã de prostatã şi afecţiuni alergice cum ar fi de exemplu rinita alergicã.

În fitoterapia tradiţionalã, preparatele pe bazã de urzicã sunt prescrise în afecţiuni cum ar fi plãgile atone, ulcerele varicoase sau hemoroizii.

Administrare:
Infuzia pentru uz extern se preparã din 50 g de frunze la 1 litru de apã şi se aplicã sub formã de spãlãturi, bãi sau comprese.

Precauţii şi contraindicaţii
Culegerea urzicilor se va face cu precauţiile necesare pentru a evita fenomenele neplãcute în urma contactului pielii cu planta.
Nu se vor folosi ca materie primã pentru preparate fitoterapeutice urzicile mature, deoarece toxinele care rezistã chiar la fierbere pot produce iritaţii la nivelul tegumentelor, al mucoasei gastrice şi al mucoasei cãilor urinare.
Preparatele din urzicã nu se administreazã la copiii sub doi ani, la femei în timpul sarcinii sau alãptãrii.

PĂPĂDIA

În scop medicinal, se recoltează rădăcina şi frunzele, care sunt uscate pentru a fi folosite la infuzii, extracte buvabile şi capsule.
Rădăcina şi frunzele sunt bogate în fructoză şi insulină; conţin principii active (lactone sesquiterpenice), acizi fenolici şi steroli. Frunzele au în compoziţia lor şi flavonoide, săruri de potasiu şi cumarine.

Preparatele din păpădie au acţiune depurativă, detoxifiantă, remineralizantă, stomahică, hepatică, colagogă, calmantă, sedativă.
Preparatele pe bază de păpădie sunt recomandate în caz de dischinezii biliare, dispepsii, colopatii, hepatite acute si cronice, ciroză hepatică, litiază biliară, microlitiază renală, detoxifiere, reumatism, ulcere aftoase, gastrită.

Păpădia – Precauţii şi contraindicaţii
Nu utilizaţi păpădia pentru a îmbunătăţi secreţia biliară fără recomandarea unui medic, deoarece problema poate fi de fapt un blocaj sever al căilor biliare, afecţiune pentru care păpădia este contraindicată.

MARGARETA

Flori de primăvară-vară, margaretele au proprietăţi antiseptice, coagulante, analgezice şi antiinflamatoare, fiind utilizate în terapia populară pentru tratarea răcelilor, afecțiunilor oculare, hemo­roizilor şi viermilor in­testinali.