in categoria Aromaterapie

Iubesti aromele betisoarelor si lumanarilor parfumate? Iti place sa folosesti uleiuri esentiale? Toate aceste lucruri te fac sa te relaxezi si isi dau o stare de bine? Afla ca aceste elemente fac parte din aromaterapie. Afla mai multe despre aceasta terapie in articolul de mai jos!

Ce este aromaterapia?

Aromaterapia reprezinta un tratament holistic (metoda de tratament din afara medicinei clasice, cum sunt si masajul terapeutic, homeopatia si medicina naturista) care utilizeaza extracte din plante naturale pentru a vindeca anumite afectiuni, a imbunatati starea de sanatate si a readuce starea de bine. Se mai numeste si terapia cu uleiuri esentiale doarece foloseste uleiuri esentiale in scop medicinal, pentru a imbunatati sanatatea fizica, mentala, emotionala si spirituala.

Oamenii au utilizat aromaterapia de mii de ani. Culturile antice din China, India, Egipt si altele au incorporat componentele aromatice ale plantelor in rasini, balsamuri si uleiuri. Aceste substante naturale erau utilizate in scopuri medicale si religioase si se stia ca au atat beneficii fizice, cat si psihice.

Termenul de „aromaterapie” a fost inventat de un parfumier si chimist francez, René-Maurice Gattefossé intr-o carte pe care a scris-o pe tema utilizarii uleiurilor esentiale in tratarea afecțiunilor medicale, publicata in 1937. Anterior scrierii cartii, acesta descoperise potentialul de vindecare al lavandei in tratarea arsurilor.

Aromaterapia a castigat recent mai multa recunoastere in domeniul stiintei si al medicinei si este considerata atat o arta, cat si o stiinta.

uleiuri-esentialeSursa foto: truerelaxations.com

Cum utilizam aromaterapia?

Terapia cu uleiuri esentiale functioneaza atat prin simpla mirosire a uleiurilor din plante, cat si prin absorbtia uleiurilor in piele.

Pentru a putea beneficia de efectele aromaterapiei puteti utiliza nenumarate tehnici:

  • difuzoare;
  • spray-uri (nu cele pentru camera, din comert, care contin chimicale);
  • inhalatoare;
  • saruri pentru baie cu uleiuri esentiale;
  • uleiuri pentru corp;
  • creme sau lotiuni pentru masaj sau aplicare topica;
  • steamere faciale;
  • comprese calde sau reci;

De regula, fiecare ulei este recomandat pentru o anumita afectiune. Puteti alege sa combinati mai multe uleiuri esentiale pentru a avea parte de mai multe beneficii, intr-o singura sesiune.

Alte utilizari ale uleiurilor esentiale

Pentru caminul tau

Nu-i asa ca din cand in cand iti place sa schimbi mirosul casei si sa aprinzi betisoare sau lumanari parfumate? Daca ai un difuzor pentru uleiuri esentiale e si mai bine, deoarece il poti lasa pornit cat timp nu esti acasa, spre deosebire de betisoarele si lumanarile parfumate, ce trebuie stinse.

difuzor ulei esential

In caz ca nu stiai, mirosul este cel mai sensibil simt, iar oamenii pot asocia mirosurile cu evenimente sau situatii anterioare din viata lor sau cu locurile pe care le-au vizitat. Asocierea mirosului cu anumite traiti poate rezista pe perioade mai lungi de un an.

Vrei sa ai un miros special in casa ta, care sa ii faca pe cei care iti calca pragul sa asocieze mirosul respectiv cu tine? Aromaterapia este solutia perfecta pentru tine.

Pentru un rasfat ca la spa

Uleiurile esentiale pot fi picurate in cada, atunci cand vrei sa faci o baie luunga si relaxanta. Daca esti o persoana care isi pregateste meticulos baia, cu betisoare si lumanari parfumate, ba chiar si muzica preferata atunci cand intri in cada, cu siguranta cateva picaturi de ulei esential adaugat in apa fierbinte, impreuna cu niste sare de baie te vor face sa te simti si mai bine!

spa-acasa

Tot in domeniul spa-ului la tine acasa, daca detii o sauna umeda Herbalsauna, afla ca poti adauga picaturi de uleiuri esentiale si chiar plante aromatice in recipientul special din interiorul acesteia. Pe langa aburul cald si mirosul de lemn de cedru, vei fi invaluit/a si de aroma uleiurilor tale esentiale preferate.

Beneficiile aromaterapiei

Aromaterapia are multiple beneficii, iar daca este utilizata corespunzator, poate trata chiar anumite afectiuni:

  • reduce durerea, amelioreaza disconfortul si diminueaza inflamatiile;
  • calmeaza durerile articulare;
  • imbunatateste calitatea somnului si combate oboseala cronica;
  • reduce stresul, anxietatea sau starile depresive;
  • diminueaza durerile de cap;
  • combate bacteriile, virusurile si ciupercile;
  • imbunatateste digestia;
  • calmeaza durerile si ajuta in cazul tulburarilor menstruale;
  • amelioreaza simptomele neuropatiei periferice;
  • atenueaza efectele secundare ale chimioterapiei;
  • creste imunitatea;

Desi nu exista cercetari clare in acest sens, unele persoane afirma ca aromaterapia le-a ajutat in tratarea sau tinerea sub control a anumitor boli, precum Alzheimer si Parkinson.

Contraindicatii

Daca doriti sa aplicati uleiurile esentiale direct pe piele, acestea trebuie diluate cu un ulei vegetal (masline, susan, migdale, jojoba sau avocado). Ca in cazul oricarui produs cu uz cosmetic, se recomanda sa testati mai intai pe o zona mica de piele, inainte sa aplicati pe zone mai mari.

Uleiurile esentiale din citrice va pot face pielea mai sensibila la razele solare, deci ar fi indicat sa le evitati daca doriti sa va expuneti pe o perioada indelungata la soare.

Cateva dintre efectele secundare ce pot aparea in urma utilizarii uleiurilor esentiale sunt:

  • eruptii cutanate;
  • dureri de cap;
  • reactii alergice;
  • iritatii ale pielii;
  • greata;

Uleiurile esentiale nu trebuie ingerate, iar femeile insarcinate sau care alapteaza ar trebui sa verifice cu atentie ce uleiuri sunt recomandate si ce uleiuri sunt interzise in perioada respectiva. Utilizati cu precautie uleiuri esentiale daca suferiti de epilepsie, tensiune arteriala crescuta, eczeme ale pielii, psoriazis.

Uleiuri esentiale populare

  • Eucaliptul – utiliza pentru proprietatile sale calmante, eucaliptul este recomandat pentru ameliorarea stresului, diminuarea oboselii dar si pentru reducerea frisoanelor si simptomelor gripei;
  • Lavanda – are o aroma florala si ne duce cu gandul la prospetime, fiind utilizat pentru sporirea atentiei, diminuarea stresului, agitaţiei şi ameliorarea insomniilor;
  • Tamaia – are proprietati calmante, diminueaza starile de anxietate si depresia si poate intensifica intuitia si spiritualitatea;
  • Portocala – are un parfum care revigoreaza intreg organismul si contine vitamina C, care ajuta la tratarea simptomelor gripei si racelii
  • Patchouli – avand proprietatile antidepresive, este folosit in combaterea starilor nervoase, de anxietate si pentru reducerea stresului;
  • Arbore de ceai – stimuleaza sistemul imunitar, are proprietati antimicrobiene, antiseptice, antifungice si este un tonic pentru organism;
  • Scortisoara – este utilizat pentru energizare fizica si mentala, are proprietati antiinflamatorii si poate reduce durerile musculare si articulare;
  • Vanilie – mirosul de vanilie este remediul perfect pentru reducerea stresului, motiv pentru care este utiilizat cel mai adesea in producerea lumanarilor parfumate;
  • Cedru – are proprietati antiinflamatorii, antiseptice si antivirale, fiind utilizat pentru tratarea problemelor respiratorii;

uleiuri esentiale populare

Ne bucuram ca ai ajuns pana la finalul acestui articol.  Spune-ne cum utilizezi uleiurile esentiale si care sunt aromele tale preferate in comentariile de mai jos!

Surse de inspiratie

Lasati un comentariu